Home

50 de noi locuri de parcare pentru biciclete, date în folosință!

Știri

50 de noi locuri de parcare pentru biciclete, date în folosință!

2023-05-30

Marți noaptea (30 mai), la ora 00.00, am dat start înscrierilor pentru cele 50 de locuri de parcare pentru biciclete de pe strada Fabricii. 

UPDATE: Locurile au fost ocupate în 10 minunte de la startul înscrierilor. 

Înscrierile se fac online, pe site-ul parcari.adps6.ro.

Pentru a obține un loc, trebuie doar să completezi câmpurile din platformă și să încarci, în format jpg, cartea de identitate. Vei primi validarea înscrierii pe mail.

Atenție! Se pot solicita cel mult două locuri de parcare pentru fiecare apartamente.

50 de alte locuri, date în folosință de la începutul anului

La începutul lunii am dat în folosință alte 50 de locuri: 25 în parcarea de pe Aleea Băiuț și alte 25 în cea construită pe strada Zboina Neagră. Pentru a fi eficiente energetic, cele două, dar și cea de pe strada Fabricii au montate panouri solare.

Până la finalul anului, avem în plan să finalizăm alte zece parcări de biciclete, cu un total de 500 de locuri: 

  • Bd. Constructorilor 24;
  • Str. Filimon Nicolae 30;
  • Str. Mihăilescu Vintilă 2;
  • Str. Partizanilor 2;
  • Str. Cetatea de Baltă, intersecție cu str. Roșia Montană;
  • Str. Manolescu Ion 4;
  • Str. Cupolei 5;
  • Str. Bozieni 6;
  • Str. Tolbei 4;
  • Str. Târgu Neamț 7.

Cât costă un loc într-o parcare de biciclete

Un loc de parcare se poate închiria cu 100 lei/an, cu posibilitatea de prelungire. Solicitările pentru prelungirea contractului se vor face cu 60 de zile înainte de expirare, cu plata aferentă pe un an întreg.

Primele parcări de biciclete din București, date în folosință în 2022

În 2022, am dat în folosință primele patru astfel de spații, din București, iar cele 100 de locuri s-au ocupat rapid de cei mai norocoși dintre voi.  Încurajăm mersul pe bicicletă și facem tot ce ține de noi pentru a vă crea o parte din facilități. Cu atât mai mult cu cât știm că apartamentele sunt mici și sunt dificil de ținut.